»HomeHome
»Istoric, comunitateIstoric, comunitate
»Asociaţia Româno-Moldovenilor din KazahstanAsociaţia Româno-Moldovenilor din Kazahstan
»Societatea Culturală Română DACIASocietatea Culturală Română DACIA
»Societatea Culturală Română BucovinaSocietatea Culturală Română Bucovina
»Românii din KârgâzstanRomânii din Kârgâzstan
»DeportăriDeportări
»Lagăre NKVDLagăre NKVD
»Români reprezentativiRomâni reprezentativi
»PresaPresa
»GaleriiGalerii
»SiteMapSiteMap
»AjutorareAjutorare
»ContactContact
»LinkuriLinkuri

Karaganda

Copii_basarabeni deportaţi in Siberia, 1950

Prizonieri_români in Kazahstan

Simion Plămădeală, 70 de ani

Zemlyanka


ROMANII DIN KÂRGÂZSTAN

Vasile SOARE
Ambasadorul Romaniei in Kazahstan, Kârgâzstan si Tadjikistan
10 ianuarie 2006, Alma-Ata

In vara anului 2005 am descoperit existenta in Kargazstan (fosta republica sovietica din Asia Centrala, situata la sud de Kazahstan) a unei comunitati de etnici romani. Potrivit datelor statistice obtinute de la Adunarea Popoarelor din Kargazstan, in aceasta tara traiesc cca. 850 de persoane de origine romana, inregistrati ca "moldoveni" si romani. In realitate, numarul acestora se pare ca depaseste 1000 de persoane.

Urmare cautarilor demarate in scopul aflarii unor date despre aceasta comunitate, am descoperit ca este vorba de romani basarabeni si bucovineni care, majoritatea au ajuns in Kargazstan in anii ‘50-’60, venind din Siberia, unde fusesera deportati in anii 1949 si 1951 de catre regimul stalinist.

* Deportarea de la 6-7 iulie 1949 (operatiune denumita conspirativ "IUG"/Sud), s-a facut in urma Hotararii Biroului Politic al CC al PC al URSS Nr. 1290-467cc din 6 aprilie 1949 "Cu privire la deportarea de pe teritoriul RSS Moldoveneasca a chiaburilor, fostilor mosieri, marilor comercianti, complicilor ocupantilor germani, persoanelor care au colaborat cu organele politiei germane si romanesti, a membrilor partidelor politice, a gardistilor albi, membrilor sectelor ilegale, cat si a familiilor tuturor categoriilor enumerate mai sus". Hotararea, care prevedea "deportarea in Kazahstan, Asia Centrala si Siberia a 11.280 de familii cu 40.850 de oameni", era insotita de un act aditional in care se specifica decizia Guvernului Sovietic ca "deportarea categoriilor mentionate sa se faca pe vecie".1573 de vagoane de vite (30 de esaloane) au transportat in Siberia (Tinutul Altai, regiunile Kurgan, Tiumeni si Tomsk) si Kazahstan (regiunile Aktubinsk, Kazahstanul de Sud si Jambul) 11.293 de familii de romani basarabeni, respectiv 35.796 persoane. 7620 de familii au fost considerate "chiaburi", iar celelalte acuzate de "colaborare cu fascistii", de "apartenenta la partidele burgheze romanesti sau la secte religioase ilegale". Acestor "deportati pe vecie" li s-au confiscat averile si li s-a interzis sa-si ia cu ei bunuri materiale.

* Deportarea de la 1 aprilie 1951 (operatiune denumita conspirativ "SEVER"/Nord, a fost pusa in aplicare in baza aceleiasi Hotarari a Consiliului de Ministri al URSS Nr. 1290-467cc din 6 aprilie 1949 si Hotararii Consiliului de Ministri al URSS nr.667-339cc din 3 martie 1951, care prevedea "deportarea de pe teritoriul RSS Moldoveneasca a membrilor sectei ilegale antisovietice a iehovistilor si membrilor familiilor acestora, in total 5917 persoane". Au fost arestate si deportate in Siberia (reg.Kurgan) 723 de familii, respectiv, 2617 persoane, in special acuzate de apartenenta la secta religioasa "Martorii lui Iehova". Deportarea s-a facut in doua esaloane, cu vagoanele care au ajuns la destinatie la 13-14 aprilie 1951. Un raport al Ministerului de Interne al URSS din 1956 arata ca iehovistii din Moldova, /iîmpreuna cu cei din republicile baltice si regiunile din vestul Ucrainei si Belarusiei erau în numar de 7449, deportati in regiunile Tomsk, Krasnoiarsk si Irkutsk din Siberia.
Potrivit relatarilor supravietuitorilor acelor deportari, in Siberia (regiunile Tomsk, Kurgan, Irkutsk s.a.) au trait pana in 1963-1965, desi oficial fusesera "eliberati" dupa moartea lui Stalin in anii 1956-1958. La "eliberare", majoritatii basarabenilor si bucovinenilor li s-a interzis sa se intoarca in locurile natale, au fost fortati sa semneze declaratii ca nu au pretentii si revendicari de la statul sovietic pentru ceea ce li s-a confiscat in momentul deportarii. In schimb, li s-a oferit "libertatea" de a se stabili oriunde in spatiul sovietic. Cei care au ales Kargazstanul sa se stabileasca au avut in vedere climatul bland, asemanator cu cel din Moldova sau Bucovina, pamantul roditor din nordul acestei tarii.
In anii ’90, dupa destramarea URSS, multi romani basarabeni si bucovineni s-au intors in locurile natale, insa peste 1000 de persoane au ramas sa traiasca in continuare in Kargazstan, pentru ca in Moldova sau Bucovina "nu-I mai astepta nimeni", nu mai aveau proprietati, sau mijloace suficiente pentru a se muta. Asa se explica faptul ca astazi, in cateva localitati din nordul acestei tari (Bishkek, Belovodskoe, Kant, Sukuluk, Gheorghievka/fosta Moldovanovka, Lebedinovka s.a.) traiesc mai multe familii de etnici romani-basarabeni si bucovineni.

La 14 august 2005, subsemnatul a facut o deplasare in localitatea Belevodskoe, situata la cca. 40 km de capitala Kargazstanului, Bishkek, in cautarea acestor familii de romani basarabeni. Am fost placut surprins sa gasesc pe o strada cinci familii Gorciuc - tata (94 ani) si patru frati (intre 55-70 ani). Locuiesc in case mari, impunatoare care se deosebesc de cele ale kargazilor, au vita-de-vie si nuci la poarta, pomi fructiferi pe langa case, gradini ingrijit lucrate, stupi de albine (semne dupa care am si descoperit ca sunt romani).

Am constatat ca toti acesti basarabeni vorbesc inca o frumoasa limba romana in grai moldovenesc, dupa aproape 60 ani de trai departe de locurile natale. Este impresionant daca se are in vedere ca majoritatea celor de varsta medie (50 ani) s-au nascut in Siberia, in timpul deportarii si au invatat limba romana in familie, desi au urmat scoli rusesti. Mi s-a spus ca secretul pastrarii limbii romane consta in faptul ca atat familia Gorciuc, cat si celelalte familiii de basarabeni din localitatea Belovodskoe au fost si sunt membri ai comunitatii religioase "Martorii lui Iehova". De fapt, potrivit relatarilor celor in cauza, apartenenta lor la aceasta secta a fost si motivul pentru care au fost deportati din Basarabia in anul 1949.

Credinta a fost de-a lungul anilor singurul liant de unitate a comunitatii basarabenilor in Siberia, in ciuda prigoanei la care au fost supusi de catre regimul stalinist (elocvente sunt relatarile lor privind darzenia si modul in care isi organizau in secret adunarile religioase in paduri, bordeie etc). Izolandu-se de alti credinciosi sau alte natii, ei si-au continuat viata in rugaciune, pastrandu-si in acelasi timp cu sfintenie identitatea nationala, traditiile, obiceiurile.

Astazi, acesti oameni nu au aproape nici o legatura cu rudele din Basarabia, traiesc din agricultura si mic comert cu diverse produse. Copiii lor (generatia a 3-a, de 20-30 ani) nu mai vorbesc limba romana. Ei isi continua si astazi credinta, in micile comunitati religioae din Kargazstan, insa in libertate.

Le-am oferit acestor romani basarabeni casete si CD-uri cu muzica romaneasca si extrase din carti de istorie a romanilor, motiv de mare bucurie pentru ei. Cativa citesc inca in limba romana cu caractere latine (au Biblie in grafie latina pastrata de la parinti si bunici de cand se aflau in deportare in Siberia, unde era ascunsa cu sfintenie).

In dupa-amiaza zilei cat m-am aflat "in ospetie" la aceste familii de romani basarabeni, acestia mi-au relatat ca "este pentru prima data dupa zeci de ani cand cineva se intereseaza de ei", ca este "un moment de sarbatoare sa aiba oaspeti din Romania". Au urmat povestiri impresionante din perioada deportarii in Siberia, despre cum au trait, cum au muncit, cum au rezistat la temperaturi uneori chiar si de -50 grade iarna, cum si cu ce s-au hranit, pentru ca aceasta era o problema care ii preocupa zilnic.

***
Un al roman pe care l-am intalnit in Kargazstan este Gheorghe Tudos(e), nascut in 1934 in satul Hreatca, Tinutul Herta, care, de asemenea, traieste in aceasta tara din anii ’60. L-am cunoscut in vara anului 2003 in timpul unei deplasari la Bishkek, urmare unui e-mail scris de dumnealui Ambasadei Romaniei la Alma-Ata, Kazahstan. Spre deosebire de alti conationali din zona care au fost declarati "moldoveni" de regimul sovietic, Gheorghe Tudose este mandru sa arate, de fiecare data cand are ocazia, ca el in actele de identitate este roman. Mi-a povestit ca in nenumarate randuri in viata a fost sfatuit de autoritatile sovietice sa se declare "moldovean", insa nu a fost de acord "cu nedreptatea istorica si cu politica care s-a facut si se face in jurul acestei chestiuni".

Originar din Bucovina, a fost martor, desi avea doar cativa ani, al actului istoric din 1940, cand si Tinutul Herta a intrat in componenta URSS. Gheorghe Tudose isi aminteste cu lux de amanunte cum, la cateva zile dupa evenimentul istoric nedrept, doi frati de-ai lui mai mari au trecut fraudulos frontiera in Romania cu ajutorul unui roman "care venise special sa vada situatia din Bucovina dupa anexarea la URSS". El fiind prea mic, a ramas cu parintii, care "nu s-au indurat sa-si lase gospodaria si sa plece, crezand ca totusi situatia se va indrepta".

Bucuria intrarii Armatei Romane in Bucovina nu a durat mult, caci, dupa terminarea razboiului, cei care aveau rude refugiate in Romania (situatie in care se afla si familia Tudose) au fost supusi unor presiuni dure de catre agentii sovietici care se instalasera prin satele romanesti din Tinutul Herta si Bucovina: li s-au luat proprietatile si au fost obligati sa se inscrie la kolhoz, altfel erau amenintati cu "ridicarea", respectiv, deportarea in Siberia. In vara anului 1952, s-au intocmit listele cu cei care trebuiau ridicati din satul Hreatca si tatal sau, pentru a nu fi deportat, s-a ascuns mult timp-prin paduri, prin satele vecine, pe la neamuri. La randul sau, pentru a scapa si pentru a i se pierde urma, mezinul familiei (avea 18 ani) Gheorghe Tudose a plecat de buna voie in Rusia, apoi a ajuns in nordul Kazahstanului la Pavlodar. Dupa un timp, si-a continuat pribegia pana in Kargazstan unde traieste si astazi. Dupa cativa ani, a fost urmat si de un alt frate de-al sau, mai mare,Haralambie Tudose, care in prezent locuieste in casa vecina. Bun mester in lemnarie, Gheorghe Tudose a lucrat multi ani la o fabrica de mobila din Bishkek, de unde a iesit la pensie. "Am o fiica si un fecior, ambii casatoriti. Feciorul a plecat de trei ani in Europa, sa caute de lucru si un trai mai bun. Ultima oara m-a sunat din Suedia. Noi am ramas in Kargazstan, caci nu avem unde sa plecam", mi s-a destainuit domnul Tudose.

Bucuria vietii lui s-a petrecut in anul 1967, cand a primit chemare si i-a vizitat in Romania pe cei doi frati de-ai lui care trecusera frontiera in ’40 si, ulterior, se stabilisera in Bucuresti. S-au revazut dupa mai bine de 20 de ani. In anii ’80, cand ambii frati i-au murit, nu a putut sa mearga in Romania, lucru pe care il regreta nespus.

O alta bucurie mare pe care a avut-o domnul Tudose "acum, la batranete" i-a fost oferita de subsemnatul, care in anul 2004 a obtinut o bursa de studii in Tara pentru nepoata sa, Olga (cu sprjinul Ministerului Educatiei si al Departamentului pentru Relatiile cu Romanii de Predutindeni). Dupa ce a absolvit anul pregatitor la Colegiul PTTR din Bucuresti, Olga Kusnetova/Tudose este in prezent, eleva in clasa a X-a la Colegiul National de Arta "Tonitza" din capitala, si-I place in Romania. De trei ani, cativa romani de suflet o ajuta sa se integreze in societatea romaneasca, sa depaseasca greutatile materiale caracteristice vietii de elev in Romania si sa-si vada o data pe an familia din Kargazstan.

Bunicul este fericit ca "macar nepoata are sansa sa traiasca in Patrie" si si-a dorit toata viata "sa apuce ziua cand Romania se va intoarce in Comunitatea Europeana, de unde a fost smulsa in ‘45". In ziua de 1 ianurie 2007, romanul din Kargazstan, Gheorghe Tudose, a sunat la Ambasada Romaniei la Alma-Ata pentru a transmite "felicitari Romaniei cu ocazia intrarii in Uniunea Europeana". Visul lui se implinise si era extrem de bucuros. Acum el spera la ziua cand va redobandi cetatenia romana pe care a pierdut-o fara voie in urma cu zeci de ani. De mentionat ca Gheorghe Tudose pastreaza o simpatie aparte pentru Regele Mihai, caruia ii transmite salutari si multi ani de viata. In prezent, el isi petrece timpul citind carti si reviste de istorie a romanilor, stiri din Romania, transmise periodic de ambasadorul Romaniei de la Alma-Ata.

Marturisesc ca acesti romani din Kargazstan m-au impresionat prin darzenia si taria de care dau dovada astazi, dupa atatia ani de pribegie. Desi traiesc modest si au greutati materiale-salarii si pensii extrem de mici (20-30 dolari pe luna), ei nu dispera. Se straduiesc prin orice mijloace sa supravietuiasca: isi lucreaza micile loturi de pamant din jurul caselor, se ocupa cu albinaritul, cresc animale, cultiva legume si fructe, fac comert in piete cu diverse produse. Sunt extrem de ospitalieri, intampinandu-si oaspetii cum se cuvine, in "casa mare", frumos aranjata si curata. Sunt respectati de kargazi si de alte nationalitati din aceasta tara.

De cand i-am cunoscut, m-am hotarat sa fac ceva pentru ei, care sa-I bucure. In decembrie 2005, de Ziua Nationala a Romaniei, am reusit sa le ofer romanilor din Kargazstan un mic dar: un concert de muzica populara romaneasca la Bishkek, sustinut de un grup de artisti de la Ansamblul "Ciocarlia" din Bucuresti, printre care Dumitru Zamfira (instrumente de suflat), Mihai Calusaru (cobza), Cristina Gheorghiu (solist vocal) s.a. Pentru cei mai in varsta, muzica populara romaneasca a fost un dar unic, care le-a starnit lacrimi de bucurie. S-au incins spontan la hora in sala de concert. A urmat o seara romaneasca de neuitat, cu cantece si joc. Acesti romani s-au simtit ca Acasa in patria lor adoptiva, Kargazstan. I-am invitat si la alte manifestari organizate la Bishkek de Ambasada Romaniei in Kazahstan, acreditata si in Kargazstan: la receptiile ocazionate de Ziua Nationala, la Zilele Filmului European, unde in ultimii 2 ani au avut ocazia sa vizioneze filme romanesti, la vernisarea unei expozitii de fotografie despre Romania.

Ultimul moment de sarbatoare pentru mica comunitate romaneasca din Kargazstan a fost deschiderea Consulatului Onorific al Romaniei la Bishkek, la 25 mai 2006. Prezent la acest eveniment, Alexandru Tiper, de profesie avocat, roman ai caror bunici originari din Basarabia au ajuns in Kargazstan in perioada Revolutiei de la 1917 din Imperiul Tarist, a fost profund emotionat de eveniment si a aratat ca "in sfarsit, Tara Mama este prezenta de acum inainte in Kargazstan". El a anuntat ca va incerca sa-i uneasca pe toti conationalii nostri in jurul Societatii de Prietenie Kargasztan - Romania si, impreuna cu Consulatul Onorific, va organiza cursuri de limba romana si de cunoastere a istoriei si civilizatiei materne. Petre Gorciuc a multumit, cu lacrimi in ochi, pentru faptul ca "Romania nu i-a uitat" si pentru "atentia care se acorda romanilor basarabeni si bucovineni pierduti in tot spatiul Asiei Centrale", lucru care nu s-a petrecut pana acum.
Ii vizitez de fiecare data cand ma deplasez in Kargazstan pe acesti romanii sortiti sa traiasca atat de departe de Tara. Intalnirile cu ei au fost de fiecare data impresionante, personal afland multe date despre perioada deportarilor din Basarabia din anii ‘40-’50. Am retinut cu satisfactie cum acesti conationali de-ai nostri inca constientizeaza apartenenta lor la etnia romana.

In demersurile mele de identificare si a altor comunitati izolate de etnici romani in aceasta tara sunt sustinut de Societatea de Prietenie Kargazstan-Romania pe care am creat-o in anul 2003 impreuna cu un fost deputat al Parlamentului kargaz, Ishenbai Moldatashev, actualmente consul onorific al Romaniei la Bishkek.



Un răsărit ori un apus de soare,
Scăpându-şi focul roşu în izvor,
Te fac mereu să duci un veşnic dor,
Când pleci din cuibul tău peste hotare.

Când în Moldova înfloreşte poama
Simion Plămădeală
26.04.1998
Karaganda, Kazahstan

Mihail GROZA

Grup de basarabence, Siberia, 1950

La tăiat_de lemne, Tomsk, 1950

Lagar_de Deportati in Kazahstan