»HomeHome
»Istoric, comunitateIstoric, comunitate
»Asociaţia Româno-Moldovenilor din KazahstanAsociaţia Româno-Moldovenilor din Kazahstan
»Societatea Culturală Română DACIASocietatea Culturală Română DACIA
»Societatea Culturală Română BucovinaSocietatea Culturală Română Bucovina
»Românii din KârgâzstanRomânii din Kârgâzstan
»DeportăriDeportări
»Lagăre NKVDLagăre NKVD
»Români reprezentativiRomâni reprezentativi
»PresaPresa
»GaleriiGalerii
»SiteMapSiteMap
»AjutorareAjutorare
»ContactContact
»LinkuriLinkuri

Karaganda

Copii_basarabeni deportaţi in Siberia, 1950

Prizonieri_români in Kazahstan

Simion Plămădeală, 70 de ani

Zemlyanka


Stepa kazaha - pamant al fagaduintei pentru romani din Basarabia si Bucovina la sfarsit de secol XIX - inceput de secol XX

Vasile SOARE
Ambasadorul Romaniei în Kazahstan, Kârgâzstan si Tajikistan
19 aprilie 2006

Comunitea izolata de români basarabeni din regiunea Aktubinsk, nordul Kazahstanului
Intre 12-17 aprilie 2006, am efectuat o deplasare în regiunea Aktubinsk din nord-estul Kazahstanului, la 2220 km nord de Alma-Ata, capitala sudica a acestei tari, respectiv la cca. 150 km de granita cu Rusia.
Scopul deplasarii a fost de cautare a unor localitati locuite compact de etnici români, asa cum reiese din unele date de arhiva si însemnari ale unor lingvisti si istorici din Kazahstan, cercetate de subsemnatul în ultimii ani.
Cu ajutorul unor localnici, pe parcursul a patru zile, am identificat si am vizitat câteva localitati izolate în stepa, fondate de români basarabeni la începutul secolului 20 (1906-1910): Novosergheevka, Bogoslovka (trad: Binecuvântat de D-zeu), Besarabka, Cernovodsk. Toate aceste localitati fac parte astazi din raionul Alga (fost Kara-Hobda), regiunea Aktiubinsk. Români basarabeni mai locuiesc si în localitati precum Ilinca, Bolgarka, Alga (centru raional) si orasul Aktubinsk, centrul regiunii cu acelasi nume. Localitatea cu cele mai multe familii de români basarabeni este Novosergheevka, situata izolat în plina stepa, la cca. 80 km de orasul Aktiubinsk, de-a lungul pârâului Kara-Hobda.

La prima vedere, de departe aceste sate de basarabeni se deosebesc de alte sate din regiune locuite de populatie kazaha, nomada prin definitie. Casele sunt mai îngrijite, au pomi fructiferi, vita de vie si fântâni (neîntâlnite în alte localitati din stepa Kazahstanului). Cu toate acestea, traiesc extrem de modest.

Am întâlnit mai multe familii de români basarabeni, în general, batrâni care s-au aratat extrem de bucurosi de oaspeti din România: Cerempei, Capstrâmb, Cumpanita, Cristinoi, Tarus, Mânza, Mârza, Oltu, Racu, Dodon, Dreavu, Lazu, Iepuras, Cervinski, Sârbu, Muntean, Jenaru, Grecu, Rotaru.

Am fost surprins sa constat ca toti acesti români basarabeni în vârsta vorbesc înca bine limba româna, în grai moldovenesc, cu exceptia generatiei tinere, sub 35-40 de ani, care nu mai cunoaste aproape deloc limba nativa, vorbind limba rusa. Am fost, de asemenea, surprins sa aflu cum aceasta comunitate înca îsi pastreaza traditiile si obiceiurile populare atât de departe de patrie: torc lâna, tes la razboi (majoritatea au covoare tesute în casa), fac pâine de casa si alte mâncaruri traditionale, tin sarbatorile de peste an precum Pastele, Craciunul, îsi boteaza copiii si-si înmormânteaza mortii dupa ritualul crestin ortodox mostenit din generatie în generatie, stiu rugaciuni etc.

În discutii cu batrânii satelor vizitate am aflat istoria localitatilor din regiunea Aktubinsk/Kazahstan, fondate de români basarabeni înca la începutul secolului 20.

Primele marturii despre "migratia" taranilor din Basarabia în Siberia (reg. Omsk) si Nordul Kazahstanului dateaza la sfârsitul secolului 19 (în jurul anului 1890), când au avut loc transferuri în masa de tarani "din raioanele cu populatie deasa ale regiunilor europene ale Rusiei" (români basarabeni, ucrainieni, rusi, bielorusi). Mai întâi au fost organizate asa-zise "colonii pentru stramutati", apoi a început procesul "stramutarii organizate" si chiar "voluntare" (aceasta a presupus trimiterea preliminara a unor reprezentanti pentru "alegerea" de pamânturi pentru consatenii lor din Basarabia).

Reforma agrara a guvernului tarist condus de Stolâpin în primii ani ai sec. 20 a lovit si în taranimea basarabeana (n.n. Basarabia era gubernie a Rusiei Tariste) Aceasta reforma prevedea ca taraniilor ramasi fara pamânt în Basarabia sa li se "ofere" pamânt în regiunile îndepartate ale Rusiei Tariste-Siberia si Nordul Kazahstanului. Migratia taranilor basarabeni ar fi atins apogeul în preajma Revolutiei de la 1905, cand rascoalele taranesti din Rusia au luat amploare, si s-a prelungit pâna spre anul 1914. Unele surse indica faptul ca, pâna în 1914, din Bucovina de Nord (Cernauti, Noua Sulita), din majoritatea judetelor Basarabiei, din Herson,Tiraspol, Nikolaev, Ismail au fost trimise în colonii din regiunile sus-mentionate 9,5 mii familii (aprox. 60.000 de persoane).

Lazu Iacov, nascut în Kazahstan în 1930, povesteste ca parintii lui au fost printre taranii din Basarabia care au venit în 1910 în regiunea Aktiubinsk, Kazahstan "la pamântul fagaduit". "Au calatorit 6 luni cu carul cu boi" si când au ajuns aici si au vazut pustietatea stepelor kazahe au fost foarte dezamagiti. Drumul lung însa I-a determinat sa ramâna. Cam în aceeasi perioada au venit sute de familii din satele din sudul Basarabiei (raioanele Cahul, Ciadâr-Lunga, Floresti), dar si din alte raioane de pe malul stâng al Prutului, din Transnistria, Ismail si Nordul Bucovinei.

La început, basarabenii si-au facut bordeie în pamânt, unde au trait 1-2 ani, apoi si-au ridicat case din chirpici, jumatate sapate în pamânt si jumatate cladite deasupra - asa-zisele "zemleanka". Asa au luat nastere treptat localitatile "Basarabca", "Novosergheevka", "Bogoslovka", "Ilinca", "Bolgarca" (ultima, locuita majoritar de gagauzi/bulgari din sudul Basarabiei), care la recensamântul din 1970 numarau cca. 3000 de persoane.

Aceste sate de basarabeni au devenit treptat cele mai "infloritoare", dispunând de toate conditiile unei vieti sociale si culturale normale: magazin, camin cultural, scoala, biblioteca, statie de mecanizare a agriculturii. Basarabenii din aceste sate s-au evidentiat ca fruntasi în "munca socialista" în întreaga regiune Aktubinsk: tractoristii Nicolae Mânza, Petre Oltu si Simion Racu, metalurgul Nicolae Muntean, brigadierul de colhoz Nicolae Dreavu, colhoznica Anastasia Dodon, Ciobanul Andrei Muntean, bibliotecara Ana Cerempei (presedinta a Consiliului Satesc).

De notat ca aceste sate au atras si locuitori de alte nationalitati (ucrainieni, rusi, kazahi), care cu timpul au învatat graiul moldovenesc.

Batrânii satului, care îsi spun pâna astazi "români basarabi" mi-au povestit ca, locuind compact, si-au pastrat limba si traditiile: pe timpuri se organizau sezatori, nunti botezuri si înmormântari, mergeau cu uratul la Craciun, sarbatoreau Pastele asa cum stiau ei din Basarabia. Toate acestea s-au transmis din generatie în generatie pâna astazi. Interesant este ca majoritatea acestor români nu au vazut niciodata locurile de bastina ale parintilor si bunicilor lor din Moldova, Transnistria sau Bucovina.

În prezent, aceste sate sunt înca populate cu cateva familii de basarabeni fiecare, în majoritate batrâni, tinerii migrând spre oras la studii si în cautare de munca. Traiesc însa astazi foarte modest, continuând sa-si lucreze pamântul pe care l-au mostenit de la parintii "colonizatori", neavând practic nici o speranta pentru viitor.
Probabil, aceste "insule basarabene" de limba si cultura româneasca în Kazahstan vor disparea într-un orizont de timp, la fel ca si istoria lor de peste 100 de ani.


În aceeasi regiune Aktubinsk din Nordul Kazahstanului am întâlnit si persoane care au fost deportate din Basarabia la 13 iunie 1941. Batrâni de peste 80 ani (copii la acea vreme) mi-au povestit în amanunte acele "momente de jale" - cum au fost treziti noaptea de soldati rusi, cum au fost încarcati în vagoane de vite, cum au fost despartiti copii de parinti si femei de barbati, cum au calatorit 2 saptamâni pâna în Kazahstan, cum au fost adusi în zone închise ale NKVD, cum au trait, cum au muncit din greu pentru a-si câstiga ratia de hrana insuficienta, cum au reusit sa-si pastreze credinta si fiinta nationala în conditii de trai si regim extrem de dure si inumane.

Oltean Elena, de 83 de ani, mi-a relatat ca "nici pâna astazi nu stie motivul pentru care a fost ridicata din Basarabia". Din 13 iulie ‘41 nu si-a mai vazut tatal, iar mama a ramas singura având în grija 8 copii minori. "Din Basarabia au fost ridicati foarte multi în acel an". Barbatii erau trimisi la munca în Siberia (la mine, defrisari de padure, constructii de drumuri, uzine grele etc), iar femeile, copiii si batrânii - în Kazahstan (la colhozuri, pentru munca în agricultura, moldovenii fiind recunoscuti ca buni lucratori ai pamântului).

În jurul orasului Aktubinsk am vizitat fostele "zone" unde au fost deportati românii basarabeni în ‘41, astazi sate mari, populate cu diverse nationalitati, printre care si conationali de-ai nostri.

Cei în vârsta vorbesc limba româna, îsi tin sarbatorile religioase, îsi pastreaza traditiile si obiceiurile stramosesti. Cei tineri deja nu mai cunosc limba, se casatoresc cu persoane de alte nationalitati si-si cunosc originea doar din povestirile parintilor si bunicilor.

Astazi, în regiunea Aktiubinsk din Kazahstran traiesc, conform statisticilor oficiale, în jur de 2500 de etnici români.



Un răsărit ori un apus de soare,
Scăpându-şi focul roşu în izvor,
Te fac mereu să duci un veşnic dor,
Când pleci din cuibul tău peste hotare.

Când în Moldova înfloreşte poama
Simion Plămădeală
26.04.1998
Karaganda, Kazahstan

Mihail GROZA

Grup de basarabence, Siberia, 1950

La tăiat_de lemne, Tomsk, 1950

Lagar_de Deportati in Kazahstan