|
Simion Plămădeală - Poeme româneşti din Kazahstan
"O figură marcantă a comunităţii româneşti din Karaganda este veteranul Simion Plamadeala (70 de ani), poet, absolvent al Colegiului Pedagogic din Chisinau in anii ’50, fost coleg de colegiu cu poetul Grigore Vieru si cu Mircea Druc, ex-premier al R.Moldova. Simion Plămădeală a ajuns in Kazahstan in anii ’50, ca multi conationali de-ai sai din Basarabia, la lucrarile de destelenire declansate de regimul sovietic al lui Nikita Hrusciov, pe motiv că la absolvirea colegiului a refuzat să predea limba rusă la o şcoală românească de pe malul Prutului. Poetul roman din Karaganda a lucrat peste 30 de ani în minele de cărbuni din Karaganda, timp în care a scris sute de poezii în limbile română şi rusă prin care şi-a exprimat suferinţa îndurată, nostalgia după locurile natale, a militat pentru limba şi identitatea românească a "moldovenilor". Astăzi, poeziile lui Simion Plămădeală îi încântă pe cei mai tineri şi sunt publicate periodic în presa locală."
(PREZENŢA ROMÂNILOR ÎN KAZAHSTAN - ISTORIE ŞI DESTIN , de Vasile SOARE, Ambasadorul României în Kazahstan)
Apusul meu însângerat
Cu bucuriile fierbinţi
Cu deznădejdea am trăit -
Am suferit gândind mereu
La Plaiul dintr-un dulce mit.
La limba care n-o mai uit
Şi n-oi uita niciun cuvânt -
Până la ducerea pe veci
În hăul negrului mormânt.
In urmă şaptezeci de ani
S-au scurs ca apele din cer
Si nu stiu de la Dumnezeu
Ce pentru Ţara mea să cer.
Simion Plămădeală, 20 martie 2006, Karaganda
Cântec de dor
Ştiu, de bujori de câmp
Însângerat mi-e plaiul
Ici pe pământ străin,
Mă tem să nu-mi uit graiul.
In fiecare zi
Şi în apus de soare
Suspin încet şi scriu -
Rău inima mă doare:
Mi-e dor de fraţii mei
Şi de surori, de tată,
De maica mea - pe veci
În glie îngropată:
De toti amicii scumpi
Care trăiesc acasă,
De cei care s-au dus
În lumea-ntunecoasă.
Cu noaptea-n abataj
Sub cer de pietre grele
Ce pot strivi mineri
Cu frunţile rebele.
Nu-l voi vedea mai mult
Pe Dudnic - plop în floare,
Nici Liviu Damian
Nu-mi va zămbi sub soare.
Ei nu-s. Dar eu mai rod
Cărbuni - straturi virgine.
Mai bine-n locul lor
M-ar fi-ngropat pe mine.
Ei mult au scris frumos
Cu dragoste de Ţară,
Dar au trăit puţin
În lumea solitară.
16 decembrie 2000, Karaganda.
Când eram eu ca o floare
Când eram eu ca o floare,
Nu uitam pe-atunci de Mama,
De amici, de surioare,
De un struguraş de poamă.
Dar când ai şaptezeci şi şasă
Şi nu poţi pleca acasă -
Să mai treci desculţ prin rouă,
Inima se rupe-n două.
Maică-mea e îngropată
Douăzeci de ani în urmă
In ţărâna-nsângerată,
Răsuflarea mi se curmă.
Sufletul în mijne plânge
Înghimpat parcă de spini e.
Plumbul în cleşte mă strânge:
« Vei dormi printre străini
Nu un veac si jumatate -
O eternitate-ntreagă.
Dor ţi-o fi de-o poamă fragă,
De cetătile furate.
Simion Plămădeală
|
|
|
Un răsărit ori un apus de soare,
Scăpându-şi focul roşu în izvor,
Te fac mereu să duci un veşnic dor,
Când pleci din cuibul tău peste hotare.
Când în Moldova înfloreşte poama
Simion Plămădeală
26.04.1998
Karaganda, Kazahstan |
| |
|
